Iarna in Calimani

 

text: Calin Musteata

fotografii: Calin Musteata

                  Calin Moldovan

Calimanii

 

Nu stiu daca iarna este cel mai frumos anotimp, dar categoric, iarna poate sa ne ofere peisaje care ne taie respiratia. Atat la figurat, cat si la propriu. Frumusetea vegetatiei imbracate in zapada sculpata de vant cat si claritatea culorilor, imensitatea oferita de covorul alb, sunt o combinatie care nu poate fi descrisa in cuvinte. Suieratul vantului care matura copacii intepeniti completeaza tabloul, iar senzatiile simtite sunt un amestec de frumos amestecat cu usoara teama. Valuri de ceata alterneaza cu claritatea data de aerul inghetat. Intr-un cuvant totul este de-a dreptul fascinant.

Cam asa pot descrie peisajul care il aveam in fata ochilor intr-o dupa-masa de sambata, cand am ales sa ne petrecem o noapte la refugiul de la Rusca, in Muntii Calimani, nu departe de monumentul de sub varful Grui.

Am pornit dimineata, nu foarte devreme de acasa, spre Dornisoara prin Piatra Fantanele. Aici am intrat pe firul vaii Dorna, depasind o constructie abandonata, unde a fost o exploatare miniera, cred. Continuam sa urcam pe vale cu masinile, dar zapada imbibata cu apa de ploaie ne cam zadarniceste inaintarea. Ne oprim sa punem lanturi pe roti si asa reusim sa mai urcam o bucata de drum. Intentionam sa ajungem cat mai sus posibil dar nu prea reusim.

Lasam in urma constructii forestiere. Urcam pe vale cam jumatate din distanta pana la capatul drumului, aproximativ 6 – 7 km. De aici cu toata vointa nu mai putem inainta si lasam masinile in marginea drumului. Ne luam rucsacii in spate si cam pe la ora 11, continuam urcarea pe jos. Vremea nu tine cu noi, alterneaza ploaia cu ceata. Zapada inmuiata de pe drum ne obliga sa facem efort suplimentar. Drumul a fost curatat si putem merge bine doar cu bocancii in picioare.

Nesquik 

In dreptul Panoului care marcheaza intrarea in Parcul National Calimani facem o pauza de fotografie si trupa noastra mai primeste un membru. Un catel care a aparut de nicaieri, foarte prietenos, alege sa ni se alature. Ne-a insotit, dealtfel, tot traseul. A fost botezat Nesquik. Cu aproximativ 3 km inainte de capatul drumului se termina portiunea curatata si suntem nevoiti sa incaltam rachetele de zapada.

Inaintam cu spor si in jurul orei 14 suntem in punctul in care incepem sa urcam spre monumentul de sub Grui. Poteca este marcata din loc in loc cu o cruce neagra. Urcam insotiti de ploaia care in apropierea monumentului se transforma in zapada. Dupa doua ore suntem langa monument si marcam momentul cu un dangat de clopot. Facem o scurta pauza sa luam o gustare si continuam ascensiunea.

Siluete ... reper

Traseul de drumetie care continua de-a lungul Via Maria Terezia abia se intuieste sub stratul de zapada. Marcajul BR, facut pe stalpi din 100 in 100 de metri abia il zarim ici, colo. Inaintam ajutati mai mult de aplicatiile din telefon. Versantul varfului Grui este acoperit cu un strat gros de zapada care ascunde padurea de jneapan. Din cand in cand, suflata de vant, ceata ne dezvaluie, in departare silueta refugiului.

Abandonam traseul marcat si urcam sub culme. Putem inainta peste stratul gros de zapada, avand reper formatiunea stancoasa din apropierea refugiului.

tot la deal 

Ora 18: 20 ne gaseste incercand sa deszapezim usa adapostului. Intram si ne facem de-ai casei. E bine. Pe ultima portiune din traseu vantul s-a intetit si nu a fost deloc placuta inaintarea. Oboseala a inceput sa isi spuna cuvantul.

In refugiu e bine. In scurt timp se incalzeste suficient de mult ca locul sa fie confortabil. Ne aranjam asternuturile, mancam si ne punem la taifas. Afara vantul si zapada isi fac de cap. Nu indraznim sa ne aventuram pe-afara, nu are rost. Prietenul nostru patruped se lasa cu greu convins sa stea inauntru. Intr-un final accepta.

dimineata

Noaptea a trecut cu bine. Dimineata, dupa cafea ne adunam lucrurile si ne pregatim de plecare. Vremea, de data aceasta e de-a dreptul minunata. Cerul este limpede, ici colo cate un nor se arata. Peisajul scaldat de soare nu are egal. Dupa cateva fotografii ne asiguram ca usa refugiului este inchisa bine si pe urmele lasate aseara ne indreptam pasii spre locul unde am lasat masinile.

Sus ... pe culmi

Culmea Gruiului ne permite inaintarea cu mult spor, iar peisajul e de o frumusete de nedescris. Depasim monumentul de la Grui si in timp ce coboram prin padure realizam ca in refugiu am uitat o piesa de echipament, mai exact un GPS. Ne oprim si analizam situatia.

GPS-ul ... cu pricina ... dupa o saptamana 

 Urata treaba ...  In vale se aud voci. Urca un grup de drumeti cu ski de tura. Le spunem patania noastra si ii rugam daca ajung la refugiu sa ne ajute cu recuperarea aparatului. Ne raspund ca nu cred ca ajung pana sus, dealtfel si noi ne gandeam ca nu am avea suficient timp sa ne intoarcem. Intr-un final acceptam situatia si ne gandim ca poate cumva il vom recupera. Ceea ce s-a si intamplat o saptamana mai tarziu cand, niste prieteni au parcurs acelasi traseu. I-am rugat pe ei sa ne ajute cu recuperarea gps-ului. Trecand peste mica noastra suparare, a fost o tura extrem de reusita si placuta. 

 noi ... trupa 

Andreea, Sandu, Radu, Calin, eu si ... Nesquik am fost cei care am parcurs sambata 10, 94 km in 7 ore 11 minute, iar duminica 10, 76 km in 4 ore 42 minute.

Iarna, ofera o incantare a simturilor deosebita, chiar daca necesita un plus de echipament si atentie deosebita in abodarea si parcurgerea traseelor. Peisajele si trairile pe munte iarna nu au egal.

Ture placute oriunde veti merge!